Fotbalul pe limba mea

“Pe vremea mea..”

Făcând o retrospectivă a anilor copilăriei pot afirma sus și tare că anii aceia au fost caracterizați de multă curiozitate și multă varietate.🌒 🌓 🌔 🌚 🌝

ChildhoodAm încercat diferite sporturi:atletismul,unde îmi dădeam suflul după a doua tură de stadion și handbalul unde aveam o grămadă de vânătăi.Am luat trânte,am făcut febră musculară,mi-am scrântit mâna(da,handbalul e periculos!) și m-am plâns că voiam să dorm mai mult.Pot să afirm cu mâna pe inimă că băieții nu se plângeau atât de mult ca mine.Îi vedeam  la atletism,cum rezistau cu stoicism la probele la care erau supuși (era mult mai greu la ei) cât și felul în care își dozau efortul.Eu alergam repede de la început și apoi mă târâiam să ajung la linia de finish.

De regulă,antrenorul “scotea untul din noi” după două ore de terorizare fizică,căci așa credeam pe atunci,iar apoi venea grupa de fotbal⚽️.Băieți de toate vârstele,bine instruiți ce nu ieșeau din cuvântul antrenorului în timp ce noi eram niște bezmetici nărăvași.Era ca și cum maimuțele(ăia fiind noi,grupa de atletism) întâlneau oamenii (ăia fiind bineînțeles cei de la fotbal).Apoi îți dai seama câte glume se făceau pe seama noastră,dar era amuzant pentru că era un semn de colegialitate și camaraderie.De multe ori rămâneam după antrenament să mă uit la modul lor de grupare și strategia de joc.Nu te gândi că acum mă pricep la termenii de joc dar era fascinant pentru că abia atunci începeam să conștientizez  că organismul uman este o mașinărie cu resurse nelimitate,căreia îi trebuie disciplină și multă dedicare.

Etapa aceasta nu a durat mult căci m-am rezumat la mișcarea făcută de la frigider și înapoi.Nu râde,dar sunt o gurmandă înrăită și pot mânca la orice oră din zi și din noapte,atunci când suflețelul meu cere. 🙂

Iar acum..

Mă pricep cel mai bine să mănânc chipsuri🍟🍟🍟.Acum desfacem punga și în cinci minute nu mai este.Și nu mă întreba unde este pentru că nu o să răspund la întrebări din acestea capcană😷.

Și când se consumă cele mai multe chipsuri și “ronțănele”?Când gașca se strânge și se uită la un meci important.Iar cel mai plauzibil exemplu este Campionatul Mondial de anul acesta.Vecinii mei din spate au fost binevoitori să îmi amintească de la primul meci cu “GOOOOOOOL!” și “AȘA TATĂĂĂ,VEZI CĂ SE POAATE!!”⚽️⚽️⚽️Mă aștept ca la meciul cu Albania,de pe 19 iunie să fie urmărit și cu mai multă pasiune de către vecinii mei!🔜

Meciurile României au fost urmărite cu mare atenție de către toți cunoscuții mei.Iar noi,înainte de meciuri ne-am aprovizionat frumușel de la Penny ,cu chipsuri,bere și marker tricolor pentru față ca să fim suporteri adevărați iar băieții au adus în plus acea vână a fotbalului și multă concentrare.👀🙆

Iar eu? :))📲 💻

Am rămas cu Wikipedia(ca să descifrez mulți termeni folosiți) pe telefon,cu punga de chipsuri și o doză de Heineken.Măcar așa să fiu și eu un suporter cinstit! 😀

Lasă-ți amprenta aici

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s